Dacă ești în căutarea unei soluții suplimentare, economice și simpliste de încălzire a unei încăperi, implicit a oamenilor din ea, atunci aeroterma este una dintre variantele cele mai accesibile.
În fiecare iarnă, mai ales în cea actuală, cea mai mare problemă este cum să te încălzești cu costuri minime. Chiar și în situația în care ai o centrală proprie sau alte dispozitive de încălzire, aeroterma este una dintre cele mai eficiente soluții.
Ce sunt aerotermele?
Înainte de a te gândi la cât consumă aceste aparate de încălzire, trebuie să ai în vedere diferitele tipuri de aeroterme. Ele se aseamănă caloriferelor electrice, ce au capacitatea de a încălzi rapid încăperea, funcționând prin convecție sau ventilație.
Aerotermele au un efect de uscare a aerului. Cele mai potrivite modele pentru orice încăpere sunt cele ce funcționează pe bază de curent electric. Desigur, există și aeroterme ce funcționează pe gaz sau apă.
Acestea sunt aparate utilizate de majoritatea oamenilor pentru a suplimenta căldura într-o casă sau o încăpere anume, precum sufrageria. Unul dintre marile lor avantaje este că reușesc să încălzească aerul într-un timp foarte scurt.
Așadar, încălzirea rapidă vine la pachet cu un consum redus. Modelele electrice nu necesită nici un fel de montare specială și pot să fie poziționate oriunde în casă, atâta vreme cât are acces constant la o priză.
Aerotermele permit o încălzire zonală. Așadar, o poziționezi acolo unde vrei ca aerul să se încălzească, economisind suficientă energie. Modelele mai vechi produc zgomot, însă cele actuale sunt silențioase, fiind potrivite inclusiv pe timp de noapte.
Cât consumă o aerotermă în decursul unei luni?
Modelul ideal de aparat de încălzire trebuie să îndeplinească două funcții cheie:
- să încălzească locul unde o poziționezi;
- să consume foarte puțin.
Ne vom referi la o aerotermă de 2000W. O aerotermă obișnuită are un consum de 1:1, ceea ce înseamnă că 1 kW electric înseamnă 1 kW termic. Așadar, pentru un aparat de 2000W, consumul va fi de 2 kW/h, atunci când se utilizează pe cea mai înaltă treaptă.
Încălzirea se realizează extrem de repede, motiv pentru care nu vei fi nevoită să o ții mereu în priză. Așadar, consumul este direct legat de cât de mult o vei utiliza. Pentru a afla consumul pe lună, fă un calcul simplu.
De cele mai multe ori vei constata că este o soluție temporară sau suplimentară de încălzire. O aerotermă este „mină de aur” la casa omului, deoarece în situațiile în care rămâi fără sursa principală de încălzire, singura salvare este acest aparat.
Mai mult decât atât, se pot alege diferite modele care să satisfacă și cele mai pretențioase nevoi. Analizează cu atenție toate detaliile și situațiile unde o vei folosi, atât pe timp de zi, cât și de noapte.